Deși are doar 16 ani, a făcut deja primele salturi în lumea muzicii, cu o încredere de nedoborât și cu o determinare ieșită din comun. Raisa Moscviciov s-a făcut remarcată în urmă cu câțiva ani în cadrul emisiunii Next Star, unde a și câștigat premiul de popularitate, iar ulterior a început să-și lanseze propriile piese.
Raisa e elevă în clasa a IX-a la Liceul Alexandru Vlahuță, la secția germană, iar printre cursuri reușește să țină pasul și cu marile ei pasiuni. A făcut dans sportiv timp de opt ani și a adunat numeroase medalii de la competițiile la care a participat. Totuși, muzica e cea care a convins-o să depășească orice barieră, așa că s-a mutat din orașul natal, Târgu Mureș, în București, pentru a studia la o școală de muzică canto și pian.
- Când ai făcut primii pași în lumea muzicii?
După 8 ani de dans sportiv de performanță, am descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 11 ani și am început cursurile de canto.
- Ai participat la ediția din 2016 a concursului Next Star și ai câștigat premiul de popularitate. Cum a fost această experiență pentru tine și cât de mult te-a ajutat în parcursul tău muzical?
“Next Star” a fost primul meu concurs și prima apariție TV. Experiența si oamenii de media cu care am interacționat m-au ambiționat să lucrez cât mai mult pentru a ajunge acolo unde îmi doresc și mi-au confirmat că aceasta este calea pe care vreau să o urmez.
- Cât de importante crezi că sunt competițiile muzicale?
Din punctul meu de vedere sunt foarte importante, deoarece te motivează să studiezi/exersezi mai mult pentru a ajunge acolo unde iti dorești.
- Ai plecat din Târgu Mureș și te-ai mutat în București tot de dragul muzicii. A fost o schimbare dificilă?
Fără sacrificii și muncă nu îți poți îndeplini visul. Chiar dacă această schimbare a însemnat să fiu departe de familie, am plasat muzica pe locul întâi. Din fericire, m-am acomodat foarte repede în București și am învățat să fac față noilor provocări.
- Cum e privită pasiunea ta pentru muzică de către părinți? Ai susținerea lor?
Părinții m-au susținut încă de la început și au avut foarte multă încredere în mine, iar pentru asta le voi mulțumi toată viața.
- De ce realizări de până acum ești cel mai mândră?
Cea mai mare realizare de până acum a fost câștigarea Finalei de Popularitate Next Star, deoarece am fost votată într-un număr foarte mare de persoane, iar asta mi-a confirmat că, făcând ceea ce îmi place, obțin și succesul.
- Ești la începutul unei cariere muzicale care se anunță a fi de succes și deja ai lansat primele tale piese. Câtă muncă se ascunde în spatele lor și cum au fost primite de către fani?
Am lansat deja două piese, din dorința de a mă face cunoscută publicului, dar și ca o recunoaștere a muncii mele. Single-urile deja lansate, cred că au fost primul pas pentru a ajunge la inimile publicului și nu mă voi opri aici: am planuri multe și mari, care sper să fie pe gustul unui număr cât mai mare de oameni. Publicul a reactionat foarte bine la ambele piese, dar și la cover-ul lansat la începutul acestei luni “Call You Mine”: am primit numeroase mesaje și felicitări de la adolescenți care se regăsesc în versurile pieselor mele sau în postarile de pe social media.
- Cum e Raisa, dincolo de ce vedem pe scena?
Este aceeași persoană, ambițioasă, organizată și cu dorință de afirmare atât la școală, precum și pe scenă. În fața publicului dar și în viața de zi cu zi, sunt o persoană naturală care mizează pe sinceritate și care pune suflet în tot ce face.
- Ca orice artist, presupun că ai primit și critici, de-a lungul timpului. Cum reacționezi în astfel de momente?
De cele mai multe ori încerc să gândesc pozitiv, să învăț din greșeli și să rămân aceeași fată foarte optimistă.
- Pe lângă muzică, mai ai și alte pasiuni?
Prima mea pasiune a fost dansul și va rămâne mereu în sufletul meu. Îmi place foarte mult să combin muzica cu dansul pe scenă. Pe langă muzică și dans, îmi place foarte mult să călătoresc și să descopăr locuri noi. În viitor, îmi doresc să urmez un curs de make-up, cred că m-ar face fericită.
- Cât de departe te vezi în industria muzicala?
Îmi doresc sa ajung cât mai departe și sunt dispusă să muncesc pentru a deveni o vedetă internațională.
- Ce proiecte pregătești în perioada următoare?
Până la finalul acestui an lucrez, intens, la lansarea unui cover special de Crăciun, dar și al doilea cover din seria „Acoustic Covers”. Iar în ianuarie, lansez un nou single, proiectul meu de suflet, o piesă în limba engleză, cu un videoclip diferit față de tot ce am lansat până în acest moment și care sper să placă publicului.